Cel mai mare numar prim cunoscut pana in prezent, care are 17.425.170 de cifre, a fost descoperit de matematicianul american Curtis Cooper.

Noul numar prim a doborat astfel precedentul record, detinut de un numar descoperit in 2008, care avea 12.978.189 de cifre.

Noul numar prim - 2 la puterea 57.885.161 minus 1 - a fost descoperit de matematicianul Curtis Cooper, de la University of Central Missouri, cu ajutorul unei retele uriase de voluntari, pasionati de computere si de descoperirea numerelor prime. Reteaua lor este asemanatoare retelei folosite de proiectul SETI, care descarca si analizeaza datele trimise de telescoapele radio, in cautarea unor eventuale mesaje transmise in spatiu de civilizatiile extraterestre.

Noua retea, denumita Great Internet Mersenne Prime Search (GIMPS), include 360.000 de procesoare, care opereaza 150 de trilioane de calcule pe secunda, scrie MEDIAFAX.

Acesta este cel de-al treilea numar prim descoperit de matematicianul Curtis Cooper.

Acest numar este cel de-al 48-lea dintr-o clasa rara de numere prime, denumite "Mersenne Primes". Numerele prime din categoria Mersenne sunt de forma 2 la puterea unui numar prim minus 1. De cand au fost descrise pentru prima data de calugarul francez Marin Mersenne, in urma cu 350 de ani, doar 48 de astfel de numere au fost descoperite.

Un numar prim este un numar natural care are doar doi divizori: numarul 1 si el insusi. Cel mai mic numar prim este 2. In afara de 2, toate numerele prime sunt numere impare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.