Cel mai mic motor electric din lume, realizat dintr-o singura molecula, a fost creat de cercetatorii de la Tufts University, din statul american Massachusetts.

Motorul, creat dintr-o singura molecula, are o marime care echivaleaza cu a miliarda parte dintr-un metru, potrivit acestui studiu ce a fost publicat in revista Nature Nanotechnology, informeaza bbc.co.uk.

Minusculul motor poate avea aplicatii diverse, atat in nanotehnologie, cat si in medicina.

Mici rotoare fixate pe molecule unice au mai fost prezentate de cercetatori in trecut, dar motorul realizat de savantii de la Tufts University este primul de acest tip care poate fi actionat cu ajutorul curentului electric.

"Oamenii au descoperit deja in trecut ca pot sa faca motoare actionate de lumina sau de reactii chimice, insa problema consta in faptul ca in acest fel miliarde de astfel de motoare sunt actionate in acelasi timp", a spus Charles Sykes, profesor de chimie la Tufts University, coordonatorul echipei care a pus la punct aceasta inventie, potrivit MEDIAFAX.

Molecula de metil-sulfat de butil a fost plasata pe o suprafata curata de cupru, unde unicul ei atom de sulf a actionat ca un pivot.

Savantii americani au folosit un tip special de microscop electronic pentru a induce o sarcina electrica in motor si pentru a fotografia molecula pe masura ce aceasta se invartea.

Molecula se invartea in ambele directii, cu o viteza de 120 de rotatii / secunda.

Prin mici modificari aduse acestei molecule, oamenii de stiinta ar putea sa o foloseasca in viitor pentru a genera o anumita radiatie cu microunde sau pentru a cupla aceste molecule pentru a crea sisteme nanoelectromecanice.

Astfel de dispozitive ar putea fi folosite in medicina, pentru a transporta in mod controlat un anumit medicament catre o anumita zona din organism.

Pana atunci, Charles Sykes si echipa lui de cercetatori au contactat deja Guinness Book of World Records pentru ca inventia lor sa fie oficial recunoscuta drept cel mai mic motor electric din lume.

Citeste si:
Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi extrasă anul...
Virgil Popescu: „Prima...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.