Germanii sunt renumiti pentru pasiunea pentru mancare si pentru cantitatile impresionante de bere pe care le consuma, asa ca nu e de mirare ca au inventat un suport "destept", care sesizeaza cand halba este aproape goala si cere barmanului sa o reumple, relateaza presa britanica. Dispozitivul a fost inventat de cercetatorii Andreas Butz de la Universitatea din München si Michael Schmitz de la Universitatea Saarland. Cei doi au avut ideea acestui dispozitiv-minune intr-o seara cand au mers la bar impreuna cu studentii lor.

Suportul sub forma de disc poate fi atasat la un suport normal pentru halba de bere, astfel incat absoarbe lichidul varsat din greseala si poate fi folosit pentru afisarea de reclame. Dispozitivul contine insa si un senzor de presiune si un transmitator care anunta personalul de la bar ca berea se termina si halba trebuie reumpluta. Dispozitivul cantareste 110 grame si costa 100 de dolari, insa Butz si Schmitz apreciaza ca greutatea si costul se vor reduce in cazul in care suportul va fi produs la scara larga.