Traficantii de droguri din Columbia apeleaza la submarine improvizate pentru a transporta droguri in America Centrala si de Nord, dupa intensificarea masurilor de securitate ale SUA.
Marina columbiana a retinut cateva astfel de submarine pentru droguri. Atunci cand le este scos plafonul, ele seamana destul de bine cu niste barci de mare viteza, iar multe dintre ele nici macar nu sunt concepute sa se scufunde complet. Dar desi sunt construite fara a respecta normele si par destul de precare, aceste submarine sunt folosite din ce in ce mai mult de traficanti pentru a transporta droguri in valoare de milioane de dolari, evitand chiar si echipamente militare foarte avansate, scrie NewsIn.

Nu se stie cate astfel de submersibile au fost desfasurate, dar cele capturate pana in prezent de marina columbiana au forme si caracteristici diferite. Insa au si un aspect comun - desi pot gazdui un mic echipaj si au suficient combustibil pentru o calatorie de mai multe saptamani, nu au bai.

"La inceput, in vremea lui Pablo Escobar, era un lucru obisnuit ca avioane sa decoleze din Columbia si sa aterizeze in diverse locuri ascunse din Statele Unite sau Mexic. Ulterior, acest lucru a devenit mai dificil... Inovatiile in domeniul traficului de droguri intervin cand are loc o criza in domeniu", a explicat Miguel Angel Montoya, care a lucrat o perioada in industria constructiei de semisubmersibile pentru traficul de droguri, potrivit CNN.

Una dintre ultimele sale inventii a fost "torpila", un submarin fara echipaj, tras de o barca de la suprafata si echipat cu un sistem de recuperare controlat prin unde radio. In cazul in care vasul de la suprafata este capturat, acesta poate scapa de incarcatura, pe care o poate recupera ulterior. "Torpila" reprezenta varful tehnologiei in domeniul transportului de droguri in urma cu cinci ani, dar probabil ca traficantii au gasit si alte metode pana in prezent, incheie CNN.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.