Licitatiile pe internet pentru cumpararea de bilete la ceremonia publica care va avea loc astazi in memoria lui Michael Jackson au atins sume imense, luni, ofertele pentru un astfel de bilet depasind chiar 100.000 de dolari pe site-ul eBay, informeaza AFP
8.750 de persoane "au castigat", prin tragere la sorti, o invitatie pentru doua persoane la ceremonia omagiala care va avea loc la Staples Centre din Los Angeles, incepand cu ora locala 10.00. Unul dintre norocosi, numit "dleos", a scos la licitatie pe eBay cel de-al doilea bilet. Luni, la ora pranzului, licitatia pentru locul liber oferit de "dleos" ajunsese la suma de 100.000 de dolari, desi mai erau 12 ore pana la sfarsitul licitatiei, informeaza NewsIn, citand AFP.

Organizatorii evenimentului au rugat detinatorii biletelor sa nu le vanda. Aproximativ 1,6 milioane de persoane s-au inscris pentru a participa la asa-zisa loterie pentru bilete.

Autoritatile din Los Angeles se tem ca vor avea de infruntat un aflux imprevizibil de fani in jurul Staples Centre. Politia din oras a rugat admiratorii lui Michael Jackson care nu au bilet pentru ceremonie sa ramana acasa. "Fara bilet sau acreditare, nu numai ca nu veti putea intra in centru, ci nu veti putea sta nici in imprejurimile cladirii", a anuntat Earl Paysinger din cadrul LAPD.

Organizatorii au precizat ca nu va fi organizat un cortegiu funerar si ca ceremonia nu va fi transmisa pe ecranele gigant amplasate in exteriorul cladirii Staples Centre.

Funerariile lui Michael Jackson raman un mister, deoarece familia cantaretului nu a anuntat locul in care trupul acestuia va fi inmormantat. Presa vorbeste insa despre o ceremonie privata inaintea omagiului public de marti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.