Antropologul Helen Fisher cunoaste locul exact unde "traieste" dragostea: cu ajutorul computerului tomograf si al mai multor zeci de voluntari indragostiti, ea a descoperit ca iubirea se afla in cap, in cele mai adanci si mai vechi compartimente ale creierului, pe care omul contemporan le-a mostenit inca de la stramosii sai, reptilele.

In aceste compartimente se afla sentimentele umane de baza, cele care nu pot fi controlate. Tocmai aceste celule s-au activizat in momentul cand in fata ochilor voluntarilor indragostiti a aparut o fotografie a iubitului sau iubitei lor. Dimpotriva, atunci cand voluntarilor li s-a prezentat fotografia unei alte persoane - o simpla cunostinta - activizarea acestor compartimente ale creierului nu a mai avut loc.

Pentru ca "focul iubiri" sa ne cuprinda, creierul trebuie sa trimita semnale in tot organismul. Aceste semnale nu sunt unele electrice, ci chimice, sub forma unor anumiti hormoni, mai degraba de neurotransmitatori.

Oamenii de stiinta au clarificat despre ce fel de transmitatori este vorba: in conditiile unei indragostiri romantice, in sange se majoreaza cantitatea de dopamina (hormonul scopului) si norepinefrina (adrenalina). Totodata, scade concentratia de serotonina - hormonul fericirii. Drept rezultat, iubirea se asociaza cu suferinta (lipsa de serotonina) si in acelasi timp cu un elan, cu o mare inspiratie (exces de adrenalina).

In ceea ce priveste "vinovatul" principal - dofamina, acesta asigura totala si deplina concentrare asupra "obiectului pasiunii", ordonand autoritar atingerea scopului dorit si mult ranit.

Cat dureaza iubirea? Potrivit cercetatorilor, in medie 12-17 luni. In princpiu, aceasta perioada este suficienta pentru a obtine reciprocitate sau a primi un refuz categoric. Daca focul pasiunii i-ar mistui pe oameni o perioada mai lunga, el ar distruge pur si simplu organismul uman, ceea ce nu intra in planurile naturii. Indragostitii fericiti ar muri de epuizare, iar cei respinsi - din cauza suferintei insuportabile.

Insa, nu exista reguli fara exceptii. In anumite cazuri, iubirea poate dura foarte mult, mai ales daca este vorba despre una nefericita. In cazul iubirii fericite, natura are la indemana un mecanism care transforma patima in focul linistit al caminului, insa in cazul iubirii nefericite un asemenea mecanism nu exista, ci doar instinctul de autoconservare, care nu functioneaza mereu.