Colectivul de cercetatori condus de psihologul Kim Johnson a constatat ca sobolanii privati de obisnuita sare de bucatarie par neinteresati de activitati care, in mod normal, ii atrag -- de exemplu, refuza sa bea dintr-un lichid indulcit cu zahar sau sa apese o maneta care, atunci cand este apasata, activeaza electrozi care le provoaca o senzatie placuta.

Concluzia cercetatorilor a fost ca deficitul de sare si pofta de sare provocata de aceasta lipsa pot induce, impreuna, unul dintre simptomurile principale ale depresiei psihologice, pierderea placerii de a face lucruri pe care in mod normal le gasesti placute. De asemenea, ipoteza potrivit careia sarea este o substanta naturala care amelioreaza starea de spirit ar putea explica si de ce suntem atat de tentati sa abuzam de aceasta substanta, chiar si atunci cand suntem constienti ca sarea este una din cauzele hipertensiunii arteriale, a bolilor de inima si a altor probleme de sanatate.

Consumul mediu zilnic de sare pe plan mondial este, potrivit unor studii mai vechi, de 10 grame. Autoritatile medicale recomanda 4 grame, si se pare ca organismul uman nu are nevoie decat de cel mult 2 grame.

In zilele noastre, sarea este prezenta din (supra)abundenta in majoritatea produselor industriei alimentare. In vechime, insa, se gasea cu greutate. Consumul de sare si pretul acesteia au crescut exploziv in jurul anului 2000 inaintea erei crestine, cand s-a descoperit ca este un bun conservant al alimentelor. Soldatii romani erau platiti cu bulgari de sare (de unde si cuvantul “salariu”) In secolul al XIX-lea, a aparut metoda de conservare in frig, dar oamenii au continuat sa consume mancaruri prea sarate, pentru erau obisnuiti cu gustul si, oricum, sarea se ieftinise foarte mult. Astazi, 77 la suta din sarea pe care o consumam provine din alimentele produse de industria alimentara si din mancarea de la restaurant.