Inchegat din doage groase din lemn de brad, cu o capacitate de sapte galeti si incatusat in cercuri din fier, ciubarul este o putinica in care se tine boasca, porumb, mere, muraturi etc. Asta il face ca, in general, sa fie tratat ca un banal obiect de gospodarie. Insa miracolul se intampla cand noua fetiscane sunt chemate sa se aseze, pe intuneric, in jurul lui. Atunci parca un ochi magic se deschide si in apa clara, ca intr-o proiectie la cinematograf, copiii vad filmul evenimentelor petrecute.

Pregatirea

Mama Marinuta Craciun are 73 de ani si inca se tine binisor. Face mai toate treburile gospodariei sprijinindu-se intr-un baston, „calul naravas”, cum spune dumneaei. Si daca vara mai e cum mai e, iarna parca e prea lunga si prea pustie pentru o femeie in varsta inconjurata de singuratate si batranete. Astfel, o parte din zilele friguroase si le petrece la Rusciori, la o pensiune unde, „copilul ei de suflet”, Iulian Preda, i-a oferit gazduire. Aici a spus mama Marinuta povestea cu ciubarul.

„Obiceiul il stiu inca de pe cand eram copila, dar si mama si bunica spuneau ca au facut cu ciubarul. In putina plina trei sferturi de apa puneam busuioc, un ban de argint si o verigheta. Apa era adusa in cani mici de fete, in ziua de sambata, caci numai duminica se poate vedea in apa.

In sfanta zi de duminica mergeam pe nemancate in casa in care trebuia sa vedem in ciubar, citeam din carti de rugaciuni, faceam matanii si inganam din Sfanta Scriptura cu adanca credinta. Cand se tragea de liturghie, pe la zece, ne duceam si ne asezam in genunchi langa putina. Cei mari, pagubiti, prezenti la fata locului puneau o patura mare, groasa, peste noi si astupau ferestrele cu alte paturi ca sa fie intuneric. Cand ne uitam in apa, vedeam totul ca si cum ar fi fost ziua”.