Prof. Ben Bradley, seful echipei de lucru, sustine, citat de "Daily Telegraph", ca sugarii au propria scara de valori si un set distinct de reguli in relatiile interumane.

Dincolo de relatia afectiva speciala cu mama, sugarii se pare ca au anumite preferinte in interactiunile sociale cu anumite persoane din cercul de cunoscuti, fie ca este vorba de adulti sau copii. Astfel, bebelusii au capacitatea de a-si selecta anturajul, manifestand reactiile comportamentale si emotionale extrem de diverse, in functie de stimuli si asteptari. "Ei pot fi deopotriva gelosi, egoisti, altruisti sau duplicitari" - explica profesorul Bradley.

Sugarii sunt capabili sa-si reprezinte propriile interese intr-un mod adesea subtil, adoptand uneori un comportament manipulativ, si pot detecta foarte usor cine este "liderul" familiei. Desi simturile unui bebelus incep sa se dezvolte inca inainte de a se naste, ele ajung aproape de maturizare pana in jurul varstei de patru luni.

Bebelusii percep universul inconjurator prin intermediul diverselor senzatii date de simturi - auz, vaz, gust, simt tactil si olfactiv -, pe care le proceseaza si cu ajutorul carora comunica cu anturajul. Micutul reactioneaza la atingere si la contactul cu lumea exterioara, prin intermediul pielii, iar explorarea obiectelor din jurul lor se va face folosindu-se simtul tactil al buzelor si al limbii, si nu pe cel al palmelor, ca in cazul adultilor. Din punct de vedere vizual, copilul poate percepe din ce in ce mai mult distant a dintre el si un anume obiect indicat. Auzul, de asemenea, devine mult mai ascutit, iar copilul este capabil sa faca distinctia intre voci cunoscute. Este varsta imitatiei, iar copilul va incerca sa reproduca sunete auzite des si sa intoarca capul in directia din care acestea se aud. Gura ramane sursa de baza cu ajutorul careia copilul percepe lumea inconjuratoare.