Multi oameni se gandesc la o partida de amor la locul de munca, dar nu toti iau in calcul consecintele acestui gest. Sexul la serviciu poate fi un deliciu, dar si un supliciu. Asumarea sau nu a riscurilor depinde de fiecare in parte.
Dupa o zi obositoare, cand majoritatea colegilor au plecat acasa, unii aleg sa petreaca o seara fierbinte la birou

Orele petrecute la locul de munca sunt tot mai numeroase. Weekendurile libere sunt pentru multi un vis frumos care se transforma tot mai rar in realitate. Insa oamenii raman oameni, se indragostesc si traiesc pasiuni fierbinti. Uneori isi gasesc o potentiala jumatate la doar cateva birouri distanta.
Iar pana la o partida de amor la locul de munca mai este doar un pas. Desigur, motivatiile unui astfel de act pot fi multiple: avansarea in cariera, deconectarea sau chiar lipsa de spatiu.

Pentru unii - nevoie, pentru altii - capriciu

La o partida de amor la locul de munca se poate ajunge fie dintr-o nevoie, dintr-o incercare de a rezolva o situatie care genereaza disconfort, fie dintr-un capriciu. De pilda, cei care au probleme in cuplu simt nevoia sa evadeze, astfel ca uneori ajung sa intretina relatii sexuale cu colegi de serviciu.
“Unii dintre angajati sau sefi prefera sa faca sex pe birou, pe fotoliul managerului, pe xerox, la toaleta sau pe masa de tenis. Cineva spunea, candva, intr-o sedinta de psihoterapie, ca atunci cand seful a sarutat-o prima oara dupa program in birou, a avut orgasm intr-o secunda, in timp ce atunci cand facea dragoste cu sotul ei acasa avea nevoie de circa 50 de minute.

Explicatia poate sa fie ca ceea ce se intampla in cuplu, dincolo de usa dormitorului, pe timpul noptii, are mare legatura cu ceea ce se intampla pe timpul zilei dincoace de dormitor”, a afirmat pentru „Adevarul“ psihologul Ramona Covrig.

“Cei cu dispozitia pentru a derapa din relatia de cuplu vor gasi incitant sa experimenteze sexul la locul de munca”,
a punctat psihologul.

In anumite cazuri, unii oameni petrec mai mult timp cu colegii pentru ca viata lor se muta practic la serviciu. “Sunt foarte multi tineri care se axeaza pe cariera si astfel isi petrec majoritatea timpului la serviciu. Nu mai au timp de viata personala. Un barbat si o femeie care lucreaza impreuna pot sa identifice pasiuni comune. Incep sa petreaca din ce in ce mai mult timp impreuna si apare acel sentiment de confort. Si apoi, foarte usor, se ajunge dintr-una-n alta”, a afirmat psihologul Jeni Chiriac.

Sexul la locul de munca poate fi generat si de faptul ca oamenii au nevoie de un spatiu in care sa-si consume idila. Daca un cuplu tanar nu isi gaseste un loc pentru intalnirea intima, iar ambii lucreaza in aceeasi institutie, pot alege, cel putin de proba, sa foloseasca biroul dupa program.

O partida de amor la serviciu poate avea la baza si nevoia de avansare in cariera, desi, dupa cum spun specialistii, practica este tot mai rar intalnita in prezent la nivelul firmelor importante. Aceasta pentru ca promovarile se fac pe criterii profesionale, iar un sistem organizational care ar functiona dupa alte reguli ar avea de suferit.

Dispozitii trecatoare si aventuri

Pentru altii, o partida de sex la locul de munca este pur si simplu un capriciu. De pilda, exista persoane care se simt atrase de cineva de la birou si prind un moment in care dau frau liber pasiunii. In alte situatii, poate fi vorba de un spirit de aventura, in care capriciul de a “gusta” adrenalina joaca un rol important.

Persoanele respective nu pun insa accentul pe relatie. “La nivel de mentalitate, barbatii sunt mai pretabili la acest comportament”, a spus Jeni Chiriac, adaugand ca exista, totusi, si femei care initiaza.
Nu in ultimul rand, poate fi vorba si despre capriciul barbatului sau al femeii de a-si testa puterea de seductie. In aceste cazuri, insa, partenerul se poate transforma, mai degraba, intr-o “prada”.
„Aventurierii“ risca sa aiba probleme in viata profesionala

O relatie amoroasa dintre doi oameni are, de obicei, urmari pentru protagonisti in plan emotional. O relatie amoroasa care se consuma insa la locul de munca poate avea consecinte serioase si in plan profesional. Depinde daca angajatorul prinde sau nu de veste.

In ceea ce priveste planul emotional, in cazul in care cei doi raman impreuna sau pun capat relatiei fara pareri de rau, niciunul nu are de suferit. In cazul in care unul dintre parteneri nu vrea sa incheie capitolul, pot aparea neplaceri, care se pot rasfrange asupra vietii profesionale, in special asupra relatiilor de colegialitate.

O reputatie patata

In ceea ce priveste cursul vietii profesionale in cazul in care amorezii sunt surprinsi, situatia poate deveni delicata. “Daca doua persoane sunt surprinse, in primul rand se va raspandi barfa printre colegi. Pot aparea diverse glume. Climatul se strica, iar pe cei doi ii afecteaza.De regula, femeia este mai afectata. Barbatul este usor mai indiferent”, a explicat Stefan Visan, CEO la YourJob.ro. „Este o chestiune care tine mai mult de regulamentul intern al companiei, iar daca sunt prinsi, pot fi sanctionati - de la taiere din salariu pana la concediere”, a continuat Visan. Acesta a adaugat ca angajatorul nu va invoca acest lucru, daca nu este in conformitate cu legea, si va cauta alte motive.
Lipsa unei linii de delimitare intre viata privata si cea profesionala nu este privita cu ochi buni de specialistii in resurse umane.

„Ar trebui sa existe consecinte pentru ca este un lucru inadecvat locului de munca. In mod normal, daca ar fi prinsi, angajatorul ar trebui sa-i dea afara. In Occident, in momentul in care ai facut o greseala grava la locul de munca, esti chemat si ti se spune sa-ti strangi lucrurile si sa pleci. Numai ca la noi situatia este mai complicata.Procedura nu este simpla atunci cand angajatorul doreste sa renunte la serviciile unui salariat”, a explicat Daniela Necefor, Managing Partner la Total Business Solutions.In anumite companii, politica firmei interzice astfel de atitudini la locul de munca.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.