Compania Arabesque, care se ocupa cu distribuirea de materiale de constructii si finisaje, a investit peste opt milioane de euro intr-un nou centru comercial si logistic la Iasi, cu o suprafata de depozitare de 40.000 metri patrati, relateaza NewsIn.
Noul centru comercial si logistic al Arabesque din Iasi este cel de-al 15-lea deschis de companie in tara. Aici, specialistii vor avea la dispozitie un portofoliu complet de materiale pentru constructii, finisaje si amenajari, de la materiale grele, sisteme pentru acoperisuri, produse pentru amenajari interioare, instalatii sanitare si termice, echipamente electrice, corpuri de iluminat, pana la materii prime pentru mobilier.

"In noul centru comercial vor lucra aproximativ 200 de angajati. In acelasi timp, pentru un suport logistic eficient, Arabesque Iasi detine si un parc propriu de autocamioane specializate care asigura maxim de operativitate la descarcare si transport gratuit al materialelor in maxim 24 ore de la primirea comenzii", sustin reprezentantii Arabesque.

Arabesque s-a lansat pe piata din Romania in anul 1994 si are ca obiect de activitate comertul cu materiale de constructii.

In Romania, compania mai are deschise centre comerciale in orase ca Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Constanta, Craiova, Ploiesti, Galati, Piatra Neamt, Bacau, Oradea si Baia Mare. Pe plan extern, Arabesque are deschise centre comerciale si in Republica Moldova, Bulgaria, Serbia si in Ucraina.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.