In cazul Romaniei, 32% dintre subiectii intervievati au si telefon fix, si telefon mobil (media europeana fiind de 57%), iar 15% folosesc numai telefonul fix (fata de 14% media europeana), relateaza AFP citand rezultatele unui sondaj.

In schimb, in ceea ce priveste telefonia mobila, Romania este peste media europeana, cu o pondere de 33% a caselor (circa o casa din trei) unde se foloseste numai telefonia mobila (fata de 24% media UE). Pe de alta parte, in Romania raman circa 20% dintre camine lipsite total de telefonie, in timp ce media europeana la acest capitol este de 3%, potrivit NewsIn.

Ancheta Comisiei Europene, ale carei rezultate au fost date publicitatii vineri, a fost realizata din noiembrie pana in decembrie 2007 pe un esantion de 27.000 de locuinte reprezentantive, repartizate intre cele 27 de tari UE.

Dintre familiile care au participat la sondaj, 24% se multumesc numai cu telefoanele mobile, o tendinta in crestere din moment ce la o precedenta ancheta similara, efectuata in 2006, proportia acestora era de 22%, iar la sfarsitul anului 2005 casele unde se foloseau numai telefoane mobile reprezentau 18%.

Rata domiciliilor care nu folosesc telefonul fix, ci numai telefonul mobil a depasit-o pe care cea a locuintelor care au numai linie de telefonie fixa si nu au mobil, care este in medie de 14%.

"In multe tari, exista un serviciu foarte atractiv de telefonie mobila", explica Martin Selmayr, purtator de cuvant al Comisiei in probleme de telecomunicatii. "Este mai usor si mai eficient sa accesezi un seviciu de telefonie mobila" decat un numar de fix, spune oficialul.

Bulgaria vs. Romania

In Bulgaria, tara care a aderat la UE odata cu Romania, numai 11% dintre locuinte nu au acces la niciun fel de telefonie, in timp ce 41% dintre locuinte au acces si la telefonia fixa, si la cea mobila. Proportia celor care se bazeaza numai pe telefonie mobila este, in schimb, mai mica decat in Romania, de 25%.

Vechiul telefon cu fir ramane unicul mod de apelare pentru 21% dintre caminele bulgare, 20% dintre cele germane si 18% dintre cele franceze.

Cea mai mare proportie a celor care au renuntat la telefonul fix se inregistreaza in Cehia (64%), urmata de Finlanda (61%), patria companiei de telefoane mobile Nokia. Global, renuntarea la fix este mai frecventa in noile state membre, unde media este 39% fata de 20% in cele 15 state vechi UE.

Citeste si:

O explicatie ar fi ca "retelele fixe nu acopera toata tara sau nu au fost modernizate in ultimele decenii, prin urmare populatia trece direct la mobile", spune Martin Selmayr.

Consecinta a dezvoltarii telefoniei mobile, cabinele telefonice sunt din ce in ce mai putine. Numai o familie din cinci (22%) spune ca a recurs la cabinele telefonice. Insa in Austria si in Spania, proportia creste la o familie din trei, cu o utilizare "restransa, in cazul calatoriilor", potrivit studiului. "Cel mai adesea sunt turistii, care vor sa evite tarifele de strainatate pentru telefonul lor mobil", explica Martin Selmayr.

Din aceasta cauza, comisarul Viviane Reding face demersuri pentru a determina o scadere obligatorie a acestor tarife de roaming, percepute in cazul folosirii unui mobil in strainatate.

Vara trecuta, Reding a obtinut ca primirea si emiterea de apeluri vocale sa fie plafonata la 24 si respectiv 49 de eurocenti fara TVA. Aceste sume vor scaderea si mai mult vara aceasta si in vara urmatoare.

Viviane Reding vrea acum sa faca acelasi lucru pentru SMS-uri si pentru accesul la internet via o retea de telefonie mobila. Ea le-a acordat operatorilor un ragaz pana la 1 iulie pentru a-si reduce voluntar tarifele. "Asteptam mai intai sa vedem daca se intampla luni o mica minune", a declarat vineri purtatorul sau de cuvant, adaugand ca ulterior Bruxelles-ul va face propuneri.

Serviciile de date de pe mobil sunt viitorul

Comisia a publicat vineri si un alt studiu, comandat unei societati specializate, Connect2Roam, care a arata o crestere mult mai sustinuta a folosirii internetului de pe mobil in interiorul granitelor unei tari decat in timpul deplasarilor in strainatate. Navigarea pe internet de pe un laptop sau verificarea emailurilor prin mobil in afara statului de resedinta poate aduce facturi costisitoare si impiedica dezvoltarea pietei de roaming.

"Serviciile de date de pe mobil sunt viitorul", spune comisarul Viviane Reding, citata de Reuters.

Operatorii de telefonie mobila ofera preturi de retail agresive in statele de origine ale consumatorilor, ceea ce duce la cresterea pietei. Insa abonatii se tem sa foloseasca mobilul cand calatoresc in UE de teama ca vor fi taxati usturator.

Studiul Comisiei Europene mentioneaza, de altfel, lipsa de oferte atractive din partea operatorilor. "Consumatorii nu cunosc bine preturile", daca se servesc de serviciul internet de pe mobil cand sunt in strainatate si sunt, prin urmare, "foarte prudenti", apreciaza autorii studiului. Consumatorii "se tem de surpriza neplacuta de a primi o factura care se ridica la mii de euro la intoarcerea din calatorii. Sunt, de asemenea, reticenti sa incerce acest nou serviciu", conchide Reding.