Noul serviciu, YouTube Screening Room, va prezenta noi scurtmetraje de calitate la fiecare doua saptamani, precum si unele lungmetraje. Serviciul va include o gama larga de filme care nu au fost niciodata vizionate de o audienta larga, precum si productii care au participat la festivaluri internationale. In prima luna de difuzare de programe, sectiunea va prezenta scurtmetraje din Norvegia, Suedia, Marea Britanie si Statele Unite, care au in distributie actori cunoscuti si regizori premiati, dar si actori care nu sunt consacrati. In urmatoarele luni, toti producatorii vor avea posibilitatea de a se inscrie online pentru a-si prezenta lucrarile pentru difuzare. Utilizatorii YouTube vor putea comunica direct cu producatorii, vor putea sa faca schimb de opinii cu alti fani si sa ofere feedback prin folosirea optiunilor YouTube pentru comentarii si rating-uri pentru filme.