Uniunea Europeana, in schimb, nu doreste sa incurajeze aceste initiative.

Masurile menite sa stopeze pirateria, pe care industria muzicala si cea a filmelor au incercat sa le impuna in ultimul timp in tarile europene, nu au intrunit si asentimentul tuturor europarlamentarilor. In urma unui vot – foarte strans, e adevarat, de 314 la 297 – Parlamentul European si-a exprimat opozitia fata de introducerea unor astfel de pedepse in legislatia statelor comunitare. Mai mult, a fost adoptat si un amendament care cere tarilor membre "sa evite adoptarea unor masuri care sa intre in conflict cu libertatile civile si drepturile omului, precum si cu principiile proportionalitatii, eficientei si a descurajarii actiunilor de impiedicare a accesului oricarui cetatean la informatie, cum ar fi intreruperea accesului la Internet".

Aceasta pedeapsa este prevazuta pentru cei care descarca frecvent muzica sau filme de pe web, al caror copyright este incalcat, in proiectul unei legi ce este pregatita de autoritatile franceze, in urma unui pact incheiat intre guvern, furnizorii de servicii de Internet si detinatorii de drepturi de autor pentru muzica si filme.

Sistemul antipiraterie ar urma sa functioneze pe principiul excluderii de la a treia abatere. Astfel, furnizorii de servicii de Internet ar urma sa le trimita doua avertismente celor prinsi ca pirateaza materiale protejate, dupa care, daca utilizatorii le ignora, conturile lor de acces sa fie suspendate sau inchise.