Microsoft prefera oferta inaintata initial pentru preluarea Yahoo in locul altor optiuni Separat, o alta sursa avizata a declarat ca News Corp continua sa poarte discutii directe cu Yahoo, pentru a ajunge la un acord ce nu include Microsoft. Sursa a refuzat sa ofere detalii legate de posibila structura a acestui acord.
Sursa apropiata companiei Microsoft a spus ca grupul a preferat intotdeauna sa mentina oferta initiala, ce presupune achizitionarea Yahoo la un pret de 31 dolari/actiune in numerar si actiuni. Microsoft nu a exclus insa inaintarea unor oferte alaturi de alti parteneri.

In aceasta saptamana, cotidianul Wall Street Journal, detinut de News Corp, a anuntat ca persoane apropiate companiei Microsoft au declarat ca grupul planuieste sa preia Yahoo singur si nu impreuna cu News Corp, cu care a purtat discutii pentru o oferta mixta.

Wall Street Journal a mai precizat ca vineri a avut loc o intrunire a consiliului director al Yahoo, pentru a evalua optiunile, printre care se inscrie si continuarea negocierilor de fuziune cu AOL, parte a grupului Time Warner, in cadrul carora nu s-a luat inca nicio hotarare.