Dupa ce Yahoo a anuntat miercuri ca a testat utilizarea serviciului de cautare pe internet al concurentului Google, o sursa avizata a declarat ca Yahoo se afla in negocieri de fuziune cu divizia AOL, a grupului Time Warner.

Negocierile purtate de Yahoo cu AOL si Google reprezinta o modalitate de a obtine o oferta mai mare din partea MIcrosoft sau de a ramane independenta.

Microsoft a anuntat ca va recurge la o preluare ostila si ca ar putea reduce oferta actuala in termen de aproximativ trei saptamani, in cazul in care nu va ajunge la un acord cu Yahoo, compania de internet care considera ca are o valoare mai mare decat cea evaluata de oferta Microsoft, de 42 miliarde dolari.
Oricare dintre aceste combinatii sau altele ar schimba fundamental internetul.

"Situatia pare a fi foarte instabila", a declarat un analist din cadrul Sanford C. Bernstein, Jeffrey Lindsay, adaugand ca oferta inaintata de Microsoft pentru Yahoo a declansat un val de alte oferte. "Exista numeroase miscari de consolidare in piata, insa este greu de spus daca acestea vor avea succes", a mai spus Lindsay.

Citeste si:

Negocierile cu News Corp, care a discutat anterior o colaborare cu Yahoo pentru a evita oferta Microsoft, au ajuns intr-un punct sensibil, potrivit New York Times.

Cotidianul Wall Street Journal mentioneaza ca discutiile devenisera "serioase".

Negocierile cu Time Warner se indreapta spre un acord prin care divizia AOL, excluzand operatiunile de acces la internet prin retele de telefonie, va fi integrata intr-o companie mixta cu Yahoo, a declarat o sursa apropiata afacerii.

Yahoo ar primi din partea Time Warner plata in numerar in schimbul a 20% din noua companie mixta Yahoo-AOL, a mai mentionat sursa.