Aprecierea yenului fata de dolarul american ameninta profitul Sony intr-un timp in care compania incearca sa-si sporeasca marjele de profit la televizoarele cu ecran plat, pe fondul scaderii preturilor si a concurentei cu firma Nintendo pe piata jocurilor video.

"Avem o strategie de a combate deprecierea dolarului pe termen mediu si lung", a declarat presedintele Sony, Ryoji Chubachi, in cadrul unei conferinte de presa la Taipei.

"Vom reduce costurile de productie cat de mult vom putea, iar pe termen scurt, vom incerca sa primim cat mai multe comenzi", a spus Chubachi.

Aprecierea rapida a yenului si a altor valute asiatice fata de dolarul american a afectat exporturile din regiune catre Statele Unite, o piata extrem de importanta pentru companii ca Sony, care inregistreaza trei sferturi din venituri in strainatate.