Speriati ca enoriasii nu mai au timp sa ajunga la biserica si sa isi marturiseasca pacatele, mai multi preoti din Statele Unite s-au gandit la o modalitate inedita de a aduce spovedania chiar acasa la credinciosi.

Astfel s-au nascut site-urile ivescrewedup.com, mysecret.tv si dailyconfessions.com, unde cei ce isi simt sufletul impovarat de greseli le pot marturisi online unor slujitori ai bisericii care le acorda imediat iertarea.

La adapostul anonimatului, pacatosii se inghesuie sa isi marturiseasca dependenta de cumparaturi, nemultumirea fata de aspectul fizic al partenerului de cuplu, delicte precum furtul ori crima si chiar infidelitatea.

De fapt, aceasta din urma categorie de pacatosi, a celor care calca stramb, este cel mai bine reprezentata in randul amatorilor de confesiuni online.