In conditiile in care 3G/HSDPA va ajunge sa “bata” pana in aproape orice varf de munte, internetul mobil este afacerea pentru care se anunta un viitor pro­fitabil si cu multe posibilitati de exploatare, fie ca vorbim de socializare, publicitate, sau pur si simplu banalele cautari pe internet. In privinta acestui segment particular, unele cifre indica faptul ca piata serviciilor mobile de cautare va atinge 4,8 miliarde de dolari in 2013.

Studiul Juniper Research, care indica acest prag, preconizeaza faptul ca diferenta dintre veniturile generate de acest tip de servicii si cele provenite din publicitatea mobila se va reduce in urmatorii cinci ani, atragandu-se atentia asupra faptului ca excesul de reclame pe mobil ar putea avea efecte negative in privinta apetitului utilizatorilor pentru internet pe mobil.