Delphine Grinberg, autoarea unor carti educative pentru copii si proaspat laureata la European Science Awards 2007, crede ca micutii sunt mult mai atrasi de a manevra un calculator cu degetele direct pe monitor decat cu ajutorul unei tastaturi si al unui mouse. Iar copiii tind sa sustina spusele acesteia.

"Copiii sunt foarte buni la butoane. Insa, in viitor, ei vor fi cei mai buni utilizatori ai touchscreen-ului. Noi trebuie doar sa ii invatam cum", spunea frantuzoaica Delphine Grinberg, autoare a unor carti care le prezinta copiilor lucrurile cu care intra in contact zi de zi, imediat dupa ce si-a primit saptamana trecuta – la Bruxelles – Premiul pentru Comunicare in cadrul European Science Awards 2007.

Daca deschidem una dintre aceste carti, vom constata ca sunt multe lucruri pe care noi, adultii, nu le stim, dar de care copiii sunt tot timpul interesati. "Am inceput cu carti prin care explicam cum functioneaza lucrurile in mediul inconjurator sau mici «probleme» de chimie. Acum incerc sa explic cum functioneaza un calculator", ne-a explicat Grinberg. Autoarea a declarat pentru "Romania libera" ca este putin confuza si ca nu stie ce sa aleaga intre "butoane" si "touchscreen", pentru ca lumea tehnologica evolueaza destul de repede, iar acum industria nu s-a decis daca se renunta definitiv la butoane.