Se pare ca e un timp foarte bun pentru achizitii la cel mai inalt nivel. Acer a acaparat de curand 75% din Packard Bell, iar Microsoft a creat panica in gradina Google prin oferta incredibila pe care i-a facut-o lui Yahoo: 44.6 miliarde de dolari!

Compania care a inventat practic GPU-ul (graphic processing unit), a hotarat ca o lupta eficienta impotriva AMD/ATI poate fi sustinuta printr-o achizitie de efect. Efect fizic in cazul de fata, deoarece Nr. 1 in materie de procesare video a pus ochii pe AGEIA, proprietara engine-ului fizic PhysX.

NVIDIA nu avea neaparat nevoie de AGEIA, pentru ca in momentul de fata domina clar piata acceleratoarelor grafice, insa vorba aceea: e mai bine sa transpiri mult pregatindu-te de razboi, ca sa pierzi mai putin sange in timpul bataliei!

Software-ul AGEIA PhysX este implementat in peste 140 de jocuri lansate sau in curs de a fi terminate, pe toate platformele importante: Sony Playstation3, Microsoft XBOX 360, Nintendo Wii si PC.