Jocurile video se dovedesc a fi o afacere cu mult mai prospera decat productia de filme, chiar daca este vorba de Hollywood. De exemplu, costurile de productie ale celui mai bine vandut joc din lume, "Halo 3" au fost de numai 30 milioane de dolari. Cu mult mai putin comparativ cu cele peste 300 milioane de dolari cat au reprezentat vanzarile in prima saptamana de prezenta pe rafturi.

Si piata romaneasca a jocurilor dedicate calculatorului sau consolelor urmeaza tendintele internationale, si are toate sansele sa sparga noi bariere. In 2007, vanzarile de jocuri pot ajunge la 7 milioane de euro, dupa cele 5,5 milioane inregistrate anul trecut. Pentru 2008, previziunile sunt si mai interesante, piata avand toate sansele sa atinga valoarea de 10 milioane de euro.

Cum era de asteptat, cea mai mare parte a jocurilor sunt destinate utilizarii pe calculatorul personal, in proportie de 90%, in timp ce sub 10% sunt destinate consolelor precum Playstation, Nintendo sau Xbox.

„World of Warcraft", lider in Romania

Citeste si:

La nivel mondial insa, consolele detin o cota de aproximativ 75% din piata jocurilor de profil. "In Romania inca nu exista cultura consolelor, oamenii preferand in continuare calculatorul personal, pentru ca este multifunctional. Din pacate, ei nu inteleg ca, spre deosebire de calculator, o consola nu necesita o investitie temporara pentru realizarea unui upgrade.

Cred insa ca pe viitor segmentul consolelor va castiga teren pe piata de jocuri de la noi, asa cum se intampla in restul lumii, unde jocurile pentru PC au o pondere de doar 25%", a declarat directorul de achizitii al companiei Best Distribution, Mihail Stegaru.

Conform datelor statistice ale celei mai mari companii de distributie, Best Distribution, jocul cu cele mai mari vanzari in Romania este "World of Warcraft". Acesta este o experienta online "role-playing" localizata in universul Warcraft. Jucatorii isi asuma rolul unor eroi Warcraft in timp ce exploreaza, se aventureaza si cerceteaza o vasta lume.