In mod firesc, achizitia avionului multirol pentru aviatia militara, o achizitie de 4,4 miliarde de euro, a creat competitia cea mai puternica. Totusi, la targ nu participa gigantul american Lockheed Martin, producatorul lui F-16 si F-35, si nici Dassault Aviation, producatorul lui Rafale. In schimb, sunt prezenti suedezii de la SAAB, cu Gripen si proiectul european Eurofighter. De asemenea, este prezent la targ BAE Systems, concernul britanic din industria de aparare implicat in ambele proiecte aeronautice. BAE Systems a gasit nisa si a venit la expozitie cu o oferta de vehicul blindat, RG 31, rezistent la trecerea peste mine, avand in vedere evenimentele petrecute cu TAB-urile in Afganistan si in Irak.

OFFSET. In ceea ce priveste avionul multirol, suedezii sunt foarte generosi in oferta. Richard Smith, directorul de marketing al Gripen International, declara ca partea suedeza se va incadra in 100% din valoarea contractului drept offset pentru industria romaneasca. "Noi vrem sa ne implicam in cooperare, vrem ca avioanele sa fie produse aici, sa fie intretinute aici. In acest sens am propus un parteneriat cu Avioane Craiova, pentru avion, si cu Romaero, pentru producerea rachetei RBS 15", afirma Richard Smith. Totodata, avand in vedere ca Gripen este si un proiect de 40 de procente american, specialistii suedezi cauta solutii de parteneriat si cu Turbomecanica, aflata in stransa legatura cu General Electric, pentru a participa la fabricatia motorului