Numerele cu apelare gratuita, de forma 0800, au devenit o prezenta destul de comuna atunci cand vine vorba despre servicii de asistenta sau servicii de tipul call-center. Licentele pentru acest tip de numere sunt acordate de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), ele fiind numere nongeografice care fac parte dintr-un domeniu special de numerotatie, domeniul 0Z=08. Pana in prezent, ANRCTI a acordat 706.000 de licente in acest domeniu, din care aproape 170.000, adica 24,1%, reprezinta numere cu acces gratuit pentru apelant. Anul 2006 a fost primul an in care s-a raportat traficul catre numerele din domeniul 08, inregistrandu-se 13,4 milioane de minute in apeluri catre acest tip de numere. Anul acesta, ANRCTI a acordat 6.000 de licente pentru numere de tipul 0800.