Aceste servicii wireless de voce si date de ultima generatie - zise si 4G - au fost deja lansate in Sofia, precum si in alte numeroase statiuni de la Marea Neagra de catre operatorul de telecomunicatii bulgar Nexcom. Iar acum compania intentioneaza sa investeasca 20 de milioane de
euro in dezvoltarea acestora pana in anul 2009.
Programul de investitie va fi partial acoperit de Nexcom, urmand ca restul sa fie oferit de partenerii sai: Intel Capital, firma de investitii a grupului Intel, si grupul financiar MCI Management SA, care a investit in luna septembrie 7,1 milioane de dolari in Nexcom in schimbul a 31,6% din actiunile companiei.
Programul de investitii anuntat va permite companiei bulgare sa-si extinda reteaua WiMAX pe intreg teritoriul Bulgariei intr-o perioada de noua luni si sa obtina o cota de piata de cel putin 10% pentru serviciile de voce si internet.