Avocatul Damian Fernandez a intentat un proces civil in numele unui cetatean californian impotriva companiei Apple, acuzand-o de practici monopoliste asupra serviciilor de telecomunicatii oferite prin terminalul mobil iPhone si al lansarii unei actualizari de software care face telefoanele decodate nefunctionale.

Avocatul acuza Apple de monopol deoarece compania obliga clientii iPhone sa utilizeze reteaua de comunicatii mobile a companiei americane AT&T . De asemenea, Fernandez a declarat in instanta ca luna trecuta Apple a lansat o actualizare de software care impiedica utilizatorii care au reusit sa isi decodeze telefoanele mobile sa aleaga un alt furnizor de servicii.

Damian Fernandez, care a deschis procesul impotriva companiei Apple pe 5 octombrie, intentioneaza sa extinda actiunea si sa atraga in proces toti uilizatorii de iPhone din Statele Unite, printr-un sistem de plangeri online.

In documentele depuse in instanta, Fernandez estimeaza ca Apple a vandut peste 1,28 milioane de telefoane mobile iPhone in Statele Unite de la lansarea care a avut loc pe 29 iunie. Cateva sute de mii din aceste telefoane au fost decodate de catre utilizatori pentru a permite conectarea la alte retele mobile decat AT&T, cu care Apple are un contract de exclusivitate pentru urmatorii cinci ani.

"Apple isi pedepseste clientii pentru ca isi exercita dreptul de a-si decoda telefoanele", a declarat Fernandez in legatura cu actiunea initiata de Apple.

Citeste si:

Avocatul cere astfel companiei, sa decodeze telefoanele iPhone, sa ofere garantie pentru telefoanele decodate si sa plateasca daune materiale.

"Intelegerea ilicita cu AT&T dauneaza competitiei si creeaza monopol la nivelul Statelor Unite", sustine Fernandey in instanta. Apple a refuzat sa comenteze aceste declaratii.

Apple a lansat iPhone in iunie pe piata din SUA, iar la inceputul lui septembrie a anuntat ca a vandut un milion de unitati, cu cateva saptamani inainte de termenul planificat.

Apple a vandut 270.000 de unitati iPhone in doua zile de la lansare si apreciaza ca va vinde peste zece milioane de unitati pana la sfarsitul anului 2008.