Un studiu realizat la nivel global citat de BBC arata ca in luna august a acestui an au fost realizate peste 61 de miliarde de cautari pe internet de catre mai bine de 750 de milioane de utilizatori.

Studiul claseaza Google pe primul loc cu mai bine de jumatate din numarul de cautari (37 de miliarde), fiind urmat la distanta de Yahoo (8,5 miliarde) si motorul de cautare chinez, Baidu (3,2 miliarde). Motorul companiei Microsoft se situeaza pe locul patru in acest clasament cu 2,1 miliarde de cautari.

"Includerea motoarelor de cautare asiatice in clasament subliniaza faptul ca internetul si cautarile pe internet au devenit un fenomen cu adevarat global", a declarat vicepresedintele executiv pentru pietele internationale al comScore, companie care a realizat studiul.

In privinta distribuirii geografice, studiul arata ca cea mai mare parte a activitatilor de cautare a avut loc in regiunea Asia-Pacific si mai exact in tarile: China, Japonia si India, cu un numar de 258 de milioane de utilizatori care au efectuat 20,3 miliarde de cautari in luna august.