Producatorul japonez de echipamente electronice JVC va deschide un birou in Romania, si va dezvolta o retea de dealeri la nivel national. "In acest an ne lansam efectiv in Romania. Pozitia noastra nu este foarte buna, este inferioara celor din alte tari. Vrem sa fim o marca premium in Romania", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, directorul companiei pentru Europa Centrala si de Est, Hidetake Nakano. Activitatea din Romania a JVC va fi coordonata de reprezentanta din Austria, iar Romania este considerata cea mai importanta piata din regiune pentru grupul japonez. "Nu avem deschis un birou in Romania, insa analizam aceasta posibilitate. Nu pot, deocamdata, sa avansez un termen", a afirmat directorul de marketing pentru Europa de Est, Wolfgang Had. Had a precizat ca JVC va aduce in Romania intreaga sa gama de produse, care cuprinde camere video, televizoare LCD, video proiectoare si echipamente audio.