Geely Automobile Romania, compania care s-a lansat pe piata romaneasca in luna mai, sustinea in momentul intrarii in Romania ca estimeaza vinzari de 1.000 de unitati pina la sfirsitul acestui an si de 2.800 de masini pe ansamblul lui 2008. Pina la sfirsitul lunii iulie, compania comercializase in Romania 98 de unitati, dintre care 95 din modelul CK si trei din modelul MK. O alta companie chinezeasca, Great Wall Motors (GWM), a lansat oficial in Romania in iulie 2006 modelul Hover, un SUV de dimensiuni medii. Importatorul GWM pe piata din Romania este compania RoChin Motors, firma care apartine producatorului de bauturi alcoolice Alexandrion. In momentul lansarii modelului, reprezentantii Rochin estimau vinzari de 350 de unitati pe piata din Romania in 2007. Insa in primele sapte luni din acest an s-au comercializat 160 de unitati, ceea ce inseamna mai putin de jumatate din tinta propusa.

Compania Geely, care importa modelele marcii chinezesti cu acelasi nume, comercializeaza doua berline pe piata din Romania. Modelul CK, din clasa mica, este disponibil la un pret de 7.700 de euro, cu TVA inclus, iar berlina de clasa medie MK are un pret de baza de 10.400 de euro. „Incercam sa aducem pe piata un nou concept: dotari de limuzina la pret de clasa mica“, a spus directorul general al Geely Automobile Romania, Alin Marginean.