Anul acesta, reteaua Romtelecom a fost complet digitalizata, iar compania a inceput sa-si recompenseze clientii cu oferte datorita carora clientii pot face economii importante la fiecare factura si asta pentru ca nu mai au nimic de platit in plus fata de abonament. "Clientul pe locul 1", noua strategie comerciala a companiei Romtelecom, lansata la sfarsitul lunii mai, s-a concertizat cu o crestere de aproximativ 40 la suta a numarului de clienti noi de voce dar si cu reducerea semnificativa a numarului clientilor care renunta la acestea. Rezultatele financiare corespunzatoare celui de-al doilea trimestru al anului confirma cresterea solida a noilor servicii oferite de companie, a produselor de Internet de banda larga (ClickNet) si de date, ca si a noului produs de televiziune prin satelit (Dolce). Noua pozitionare a companiei, ca furnizor de servicii complete de comunicatii si media, este de asemenea confirmata de aceste rezultate. Concret, Romtelecom a consemnat, in primul semestru, un profit net de 21,2 milioane de euro, in crestere cu 45,2 la suta fata de perioada ianuarie-iunie 2006, in timp ce veniturile au stagnat, la 439,4 milioane euro, desi numarul de linii a scazut cu 18,1 la suta, la 3,087 milioane. Potrivit informatiilor grupului elen de telecomunicatii OTE, actionarul majoritar al companiei Romtelecom, reducerea veniturilor din serviciile de telefonie fixa, determinata de scaderea numarului de abonati si a traficului in segmentul clientilor persoane fizice, a fost compensata de cresterea veniturilor din serviciile de broadband, transmisii de date si televiziune prin satelit. Astfel, serviciile ADSL numara 176.000 de clienti, in al doilea trimestru fiind atrasi 39.000 de noi abonati. De asemenea, serviciul de televiziune prin satelit Dolce a ajuns la 232.000 de abonati la finele lunii iunie, comparativ cu 164.000 de clienti in urma cu trei luni. In ceea ce priveste numarul de clienti noi pentru serviciile de Internet de banda larga ClickNet, ofertele Romtelecom au atras mai mult de 100.000 de clienti noi numai in primele 6 luni ale anului 2007.
Informatizarea localitatilor
Recent, Romtelecom si partenerul sau Sysware au castigat licitatia pentru proiectul "Economia bazata pe Cunoastere", care isi propune sa informatizeze 246 localitati din Romania. Romtelecom a alocat toate resursele materiale si umane necesare implementarii in cele mai bune conditii a proiectului, are expertiza si experienta necesare pentru a gestiona un proiect de comunicatii de asemenea anvergura. Aproximativ 500 de specialisti Romtelecom sunt implicati in conectarea celor 214 comunitati incluse in 32 judete de care se va ocupa Romtelecom, impreuna cu Sysware. Peste 1000 de kilometri de fibra optica vor fi instalati pentru contractul incheiat pentru Economia bazata pe Cunoastere. Romtelecom este cel mai important operator local de telefonie fixa. Grupul OTE detine 54,01 la suta din actiunile companiei, iar statul roman controleaza diferenta.