Cei mai mari operatori de telefonie mobila din Marea Britanie au trecut pe un mod de plata care transforma telefonul mobil intr-un veritabil portofel digital. Schema denumita PayForIt se adreseaza platilor curente pana in zece lire sterline, informeaza BBCNews.
Telefonul mobil, portofel digital pentru britanici Britanicii sustin ca noua schema va putea fi utilizata pentru plata tonurilor de apel pe mobil, a biletelor de tren, tichetelor de parcare si a altor plati minime din magazinele virtuale. Fiecare plata efectuata cu PayForIt se va adauga automat facturii telefonului mobil.


Introducerea acestui mod de plata standardizeaza modul in care telefoanele mobile sunt folosite pentru alte plati, procesul fiind acelasi indiferent de operatorul preferat de client sau de tipul telefonului mobil. PayForIt a fost dezvoltat o alternativa la alte sisteme de plata, cel mai cunoscut fiind plata prin SMS, declara Mike Short, presedinte Mobile Data Association.

O mare parte dintre utilizatori sunt nemultumiti in ceea ce priveste plata prin SMS pe fondul incertitudinii sumei platite si a lipsei unei persoane de contact in cazul in care apar probleme. Sistemul PayForIt vine in intampinarea tuturor celor care nu se simt confortabili cu tranzactiile prin SMS, explica Short.