Segmentul de software si servicii IT ocupa circa 30% din aceasta piata, cea mai mare parte, respectiv 70%, fiind ocupata de segmentul hardware. "Potentialul de crestere al pietei software si servicii IT din Romania este cel mai mare din regiune. Pina in 2009, ponderea serviciilor IT si a pietei de software in totalul pietei se va extinde", a declarat, ieri, in cadrul unui seminar, Calin Mirea, analist IDC Romania.

Piata aplicatiilor EAS (solutii pentru administrarea afacerilor) a crescut, in 2006, cu 27,4%, la 57,42 milioane dolari, din vinzari de licente si mentenanta. Segmentul CRM (solutii pentru gestionarea relatiilor cu clientii) a crescut cu 10,5%, la 4,33 milioane de dolari, iar segmentul Business Analytics a atins 3,35 milioane dolari, in crestere cu 20,5%. "Piata este inca imatura, ceea ce este un lucru pozitiv, Romania fiind atractiva, iar marile companii se arata interesate de investitii pe aceasta piata", a declarat si presedintele Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), Liviu Dan Dragan.