In Romania, 5 milioane de cetateni au acces la internet. Nu toti au insa o conexiune care sa le permita ascultarea unui post de radio sau vizionarea unui program de televiziune. Doar 1,2 milioane de romani au o conexiune broadband ce permite o buna vizionare a programelor webtv. Previziunile sunt incurajatoare: in 2009, vor fi peste 4 milioane de legaturi de banda larga. In acest an, se apreciaza ca bugetele de publicitate pe net se vor apropia de 8 milioane de euro. Iar investitiile si cheltuielile cu webtv sunt mult mai mici decat cu un post "clasic": nu-ti trebuie licenta de la CNA, iar Internetul nu este reglementat.

Primele transmisii live pe Internet au fost realizate de posturile de radio. In 1996, puteam urmari DJ-ii in actiune la cateva posturi de radio bucurestene. Primul talkshow pe net a fost transmis in 2000, de un radio din provincie. Ambasadorul Statelor Unite de atunci, aflat in turneul national de adio, a poposit la Braila, iar Radio Impact a venit cu aceasta inventie. A fost nevoie sa mai treaca patru ani ca sa participam la un alt "experiment", asa cum ii place sa-l numeasca lui Ioan Margarit, initiatorul www.tvweb.ro. Asociatia Editorilor de Presa Online, "ca urmare a monopolului PSD pe televiziuni, a fondat aceasta televiziune, oferind posibilitatea jurnalistilor de a exprima si alte opinii decat cele admise". Margarit mai spune ca "doar trebuie consemnat ca a existat, deoarece in acel moment o astfel de televiziune nu avea sanse prea mari. La acea vreme existau prea putini utilizatori de Internet de banda larga".

Ce a adus nou aceasta televiziune? In primul rand, posibilitatea ca "telespectatorul sa puna intrebari online. Cei care nu aveau capacitatea sa receptioneze imagine si sunet puteau citi «live» ce se discuta, intr-un fel de chat". Emisiunile au ramas si acum postate pe Internet, la www.tvweb.ro. Urmatorul pas a fost facut tot de un post de radio: Mix FM a inceput sa-si posteze emisiunile cele mai interesante, baza fiind disponibila pe site pana saptamanile trecute, cand postul s-a vandut. Alexandru Lazescu, coordonatorul de atunci al Mix, spune ca a fost cel mai bun mijloc ca postul de radio sa se promoveze gratuit, deoarece declaratiile au fost preluate de majoritatea media, cu obligativitatea citarii.

Citeste si:

De aproximativ doi ani, televiziunile "clasice" au inceput sa emita si pe Internet. In acest moment, majoritatea marilor televiziuni au webcast ce poate fi receptionat de orice utilizator care are o conexiune mai buna decat cea dial-up.

Televiziune facuta de-acasa

Pentru o televiziune pe Internet este necesara o investitie de pana la 150.000 de euro pentru platforma de functionare sau trebuie sa fii un bun softist, spre a-ti dezvolta propria platforma web. Restul poate fi externalizat, pentru ca e mai simplu si mai ieftin. Conexiunea trebuie sa fie de minimum 512 Kbs, daca se doreste emisie live online. Mai trebuie o firma care sa ofere posibilitatea de-a stoca emisiunile si pe cea de a fi accesate de mii de "internspectatori". Indispensabile sunt echipamentele de productie tv, softurile specializate, specialisti care sa stie sa le foloseasca. Si, desigur, jurnalistii creativi. Majoritatea nu sunt televiziuni in sensul clasic, ci spectatorii isi pot crea, cand vor, propriul program din emisiunile postate.