Shadowserver Foundation este o organizatie ce desfasoara cercetari privind infestarea botnet si metodele de combatere a acestui fenomen. Numarul de sisteme contaminate cu aplicatii de control bot s-a ridicat in aceasta saptamana la 1,2 milioane, in comparatie cu doar 400.000 in urma cu doua saptamani. Doar in decembrie s-a constatat o scadere a numarului de sisteme compromise, de la 500.000 la 400.000, pusa de specialisti pe seama achizitionarii de sisteme noi in perioada sarbatorilor si a incetarii lucrului in diverse perioade.

La adresa http://www.shadowserver.org/wiki/pmwiki.php?n=Stats.BotCounts pot fi vizualizate grafice privind situatia curenta a retelelor botnet supravegheate, actualizate la fiecare 15 minute. Specialistii Shadowserver Foundation avertizeaza insa ca aceste statistici acopera doar o parte semnificativa din Internet si probabil nu sunt supravegheate toate retelele botnet existente.