Afacerile portalurilor de turism se apropie de jumatate de milion de euro in 2007 Marja de profit a acestui tip de business reprezinta o treime din cifra de afaceri, declara Eugen Iacob, directorul general al portalului RomanianTourism, care a reinvestit in ultimii doi ani 80% din profitul obtinut.

"If you are not on-line then you are not on-sale", pare a fi motto-ul societatii moderne, dupa care s-au ghidat antreprenorii romani ce au construit portaluri de turism. Ca orice afacere cu un potential mare de dezvoltare, si cea a site-urilor de turism intampina, in prezent, o serie de obstacole. "Este necesar ca si clientii sa capete incredere in cumpararea produselor turistice pe Internet, dar mai ales ca agentiile sa fie serioase si sa raspunda solicitarilor cu profesionalism", sustine Eugen Iacob.

Numarul portalurilor de turism este in crestere, principalii trei jucatori pe piata romaneasca, asa cum rezulta din statisticile Trafic.ro, sunt InfoTurism.ro, RomanianTourism.ro si InfoTravelRomania.ro, cu aproximativ 266.000 vizitatori pe luna, 188.000 si, respectiv 174.000. Pentru anul 2007, jucatorii din piata estimeaza o crestere cu cel putin 25% a gradului de utilizare a Internetului in vanzarea produselor turistice.

Dezvoltarea Internetului a redistribuit rolurile in sectorul serviciilor si, mai ales, in domeniul turismului, intrucat, adresandu-se direct consumatorului, face posibila distribuirea ieftina si rapida a produselor, precum si flexibilitate in oferirea de produse eterogene.

Citeste si:

Trebuie subliniat ca, desi costurile prezentei online sunt reduse, dezvoltarea unui site functional de marketing si vanzari - domeniile cheie ale e-businessului in turism - dar, mai ales, promovarea lui catre numarul tot mai mare de vizitatori cere investitii destul de mari.

Conceptul de baza din spatele portalurilor de turism este acela al unui magazin virtual de calatorii, care insumeaza ofertele mai multor operatori si care pune la dispozitia utilizatorului un mecanism standard de cautare de informatii si de comandare a produselor.

O caracteristica comuna a succesului acestora este varietatea informatiilor utile pe care le furnizeaza potentialilor turisti pe langa cele comerciale, precum sfaturi generale pentru calatorie, ghiduri ale destinatiilor, legislatie, noutati, stiri despre vremea locala, cursul de schimb, harti etc. Servicii suplimentare au fost incluse pentru a spori valoarea site-urilor, transformandu-le in principala sursa de procurare a informatiilor de vacanta.

Abonamentele si publicitatea pe site sunt principalele surse de venit ale InfoTurism, care insumeaza aproximativ 50 000 de oferte de la peste 300 de operatori si care practica tarife "extrem de mici, astfel incat sa fie abordate de toti operatorii de turism", sustine Teodora Ivan, reprezentant al companiei.