Cotatia actiunilor celui mai mare producator de software din lume a crescut cu aproape 2%, la valoarea de 31,02 dolari/actiune, aproape de cea mai mare valoare dintr-un an, inregistrata la inceputul lui ianuarie.

Microsoft a anuntat o scadere cu 28% a castigurilor din al doilea trimestru fiscal, deoarece a amanat un venit net de peste un miliard dolari legat de lansarea comerciala, saptamana viitoare, a sistemului de operare Windows Vista si a pachetului de software Office 2007. Aceste afaceri aduc majoritatea profitului acestei companii, iar investitorii se asteapta ca noile produse sa incurajeze vanzarile si castigurile in urmatoarele trimestre fiscale.

"Credem ca Microsoft este intr-o forma foarte buna", a spus, potrivit NewsIn, Kim Caughey, analist la compania Fort Pitt Capital, firma care administreaza active de peste un miliard dolari si detine actiuni Microsoft. "Ne asteptam ca Microsoft sa dea lovitura in urmatorii cativa ani, in ceea ce priveste generarea de numerar", a adaugat Caughey.

Profitul net Microsoft, in al doilea trimestru al anului fiscal american, incheiat la 31 decembrie 2006, a fost de 2,63 miliarde dolari, respectiv 26 de centi/actiune, fata de un profit net de 3,65 miliarde dolari, sau 34 centi/actiune, inregistrat in aceeasi perioada a anului 2005. Vanzarile Microsoft din al doilea trimestru fiscal american au fost de 12,54 miliarde dolari, in crestere cu 6%.

Citeste si:

Analistii economici s-au asteptat ca Microsoft sa raporteze un castig mediu de 23 de centi/actiune, raportat la vanzari de 12,09 miliarde dolari in timpul trimestrului al doilea, potrivit Reuters Estimates. "La cresterea veniturilor Microsoft in trimestrul doi au contribuit produsele noi cum este Xbox 360 si SQL Server", a spus analistul Toan Tran de la Morningstar.

Compania a spus ca a amanat venituri de 1,64 miliarde dolari pentru actualul trimestru din trimestrul trecut, pentru modernizarea produselor sale. Microsoft estimeaza ca va avea un castig intre 45 si 46 de centi/actiune, in trimestrul trei, raportat la un venit estimat intre 13,7 si 14 miliarde dolari. Analistii care au raspuns sondajului Reuters se asteapta la castiguri de 46 de centi/actiune, raportate la vanzari de 14 miliarde dolari.

Microsoft a majorat previziunile sale de profit pentru intregul an la 1,45-1,47 dolari/actiune, de la estimarea anterioara de 1,43-1,46 dolari/actiune si a ingustat marja pentru castigurile sale pe intregul an intre 50,2 si 50,7 miliarde dolari, de la culoarul anterior intre 50 si 50,9 miliarde dolari.

Analistii economici se asteapta la un castig mediu anual de 1,45 dolari/actiune, la vanzari de 50,48 miliarde dolari, potrivit Reuters Estimates.