In 2007, hackerii vor deschide un nou front de lupta in razboiul tehnologic de miliarde de dolari. Specialistii unei companii de securitate informatica, Websense, considera ca in 2007 virusii transmisi prin e-mail inceteaza sa mai fie principala amenintare.

TENDINTE

Cele mai serioase atacuri vor fi indreptate catre site-urile din categoria Web 2.0, care reprezinta circa 80% din cele mai vizitate 20 de site-uri. Analistii se asteapta ca tintele predilecte ale hackerilor sa devina chat-urile si site-urile de socializare, precum MySpace. Compania de securitate electronica McAfee avertizeaza ca si "dispozitivele mobile reprezinta o provocare serioasa" pentru hackeri. O alta caracteristica a lui 2007 din punct de vedere al amenintarilor informatice s-a conturat inca de anul trecut: disparitia virusilor informatici globali si inlocuirea acestora cu atacuri regionale, mult mai concentrate asupra anumitor categorii de utilizatori.