Scandalurile din jurul ANRC nu se opresc doar la nivelul conducerii sau al reorganizarii acestei institutii. Defuncta institutie, cu rol de reglementare trebuia sa puna in practica obiective precum promovarea concurentei sau protectia intereselor utilizatorilor finali. Cel putin, acesta era scopul existentei acestei institutii.

Companiile de telefonie s-au revoltat de mai multe ori impotriva ANRC, care este acuzata ca favorizeaza duopolul pe piata de telecomunicatii, prin amanarea implementarii tarifelor de interconectare. Duopol format, asa cum bine se stie, din Orange si Vodafone, cei mai castigati din amanarile "propuse" de conducerea autoritatii. Dar ce sunt tarifele de interconectare?

Tarifele de interconectare se concretizeaza in banii pe care companiile de telefonie mobila si-i achita reciproc pentru convorbirile care se realizeaza intre doi utilizatori, abonati pe retele diferite. Momentan, lucrurile s-ar traduce astfel: Vodafone si Orange platesc 2,27 de centi si primesc 7,21 de centi.

Romtelecom a acuzat ANRC si chiar a cerut in instanta despagubiri de 12 milioane de euro, pierderi pe care operatorul estimeaza ca le suporta datorita deciziei prin care se anunta amanarea cu un an a reducerii tarifelor. Nemultumirea celor de la Romtelecom este legata de diferenta majora intre pretul de interconectare dintre cele doua companii care este de aproape trei ori mai mic, respectiv de 2,27 de centi, fata de cat trebuie sa plateasca Romtelecom: 7,21 de centi.

Citeste si:

Conform graficului initial de reducere a tarifelor de interconectare, nemodificat in cazul Romtelecom, tariful de interconectare catre operatorul de telefonie fixa ar fi trebuit sa scada la 1,29 eurocenti la 1 ianuarie 2007.

ANRC a anuntat la inceputul lunii, ca a decis sa amane aplicarea celei de-a doua etape de reducere a tarifelor de interconectare la retelele operatorilor Orange Romania si Vodafone Romania. Tarifele maxime de interconectare practicate de cei doi operatori vor ramane la 0,0721 euro/minut, nivel stabilit la 1 septembrie 2006. Etapa a doua de reducere va fi amanata cu un an, astfel ca nivelul tarifar de 0,064 euro/minut stabilit initial pentru inceputul anului 2007 va fi aplicat de la 1 ianuarie 2008. si celelate doua companii de telefonie mobila au contestat decizia, si chiar au declarat, intr-o conferinta comuna, ca gestul autoritatii este un afront impotriva intereselor consumatorilor.

La 10 iulie, ANRC obliga printr-o decizie, companiile Vodafone Romania si Orange Romania sa reduca tarifele de interconectare, in perioada septembrie 2006 - ianuarie 2009, cu cate 11,3% in patru etape, la 0,0503 euro/minut. Prima scadere a avut loc la 1 septembrie, urmatoarele fiind programate pentru ianuarie 2007, ianuarie 2008 si ianuarie 2009.