Emisia OTV a fost intrerupta marti, in jurul orei 18.40, dupa ce Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a retras, in sedinta din aceeasi zi, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii care il are ca asociat principal pe Dan Diaconescu.

Initial, de la ora 18.00, emisia televiziunii a fost intrerupta pentru o jumatate de ora, pe ecran aparand, pe fond negru, textul "Emisia postului OTV a fost intrerupta la ordinul lui Victor Ponta". In partea de jos a ecranului, pe crawl, a rulat un mesaj despre o conferinta organizata de Dan Diaconescu marti, la sediul televiziunii sale, presa fiind invitata sa participe la eveniment, scrie MEDIAFAX.

In jurul orei 18.30, emisia postului a fost reluata, cu imagini de la conferinta de presa organizata de Dan Diaconescu, dupa care, in jurul orei 18.40, emisia a fost intrerupta definitiv, pe ecranul televizoarelor aparand mira si numarul deciziei luate de Consiliul National al Audiovizualului (CNA) pentru retragerea licentei audiovizuale a televiziunii "CNA 45/22.01.2013".

CNA a retras, in sedinta de marti, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii OTV, fapt care presupune ca postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Licenta OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasa la propunerea Laurei Georgescu, presedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

OTV a primit amenzi in cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul National al Audiovizualului, incepand din anul 2009 si pana pe 28 martie 2012, cand televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat in insolventa, si nu a facut la CNA dovada achitarii lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.

Marti, dupa luarea hotararii de retragere a licentei OTV, Laura Georgescu, presedintele CNA, a declarat pentru jurnalistii aflati la sedinta Consiliului ca decizia CNA de retragere a licentei OTV urma sa fie trimisa postului OTV in dupa-amiaza zilei de marti. Potrivit Laurei Georgescu, decizia CNA trebuie pusa in aplicare imediat ce este primita oficial de reprezentantii OTV.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.