Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat, joi, ca tara sa nu are nevoie de fonduri din strainatate, ci de estimari ale expertilor pentru a combate consecintele poluarii cu noroi toxic.

"Ungaria este o tara suficient de puternica pentru a putea combate singura efectele unei astfel de catastrofe si, ca urmare, nu avem nevoie de ajutor financiar venit din strainatate", a spus Orban, aflat la Kolontar, unul dintre satele afectate de inundatia cu noroi rosu toxic, scrie MEDIAFAX.

Ungaria este insa deschisa in ceea ce priveste competentele si experienta necesare pentru eliminarea efectelor poluarii
, a adaugat el.

Viktor Orban a apreciat ca reconstructia celor mai grav afectate zone ale satului prezinta probleme majore. "Din nefericire, am impresia ca orice efort de reconstructie aici este inutil", a afirmat el.

"Probabil ca va trebui gasit un alt teren pentru locuitori, iar aceasta parte a satului trebuie demolata pentru totdeauna, deoarece aici este imposibil de trait", a declarat premierul ungar.

Guvernul de la Budapesta a decretat marti stare de urgenta in trei judete din vestul tarii, dupa accidentul industrial produs luni intr-o uzina de prelucrare a aluminiului din orasul Ajka, la 160 de kilometri vest de Budapesta. Spargerea unui rezervor a dus la deversarea a circa 1,1 milioane de metri cubi de noroi toxic, care a afectat sapte sate aflate in vecinatate. Patru persoane au murit, trei sunt inca date disparute, iar alte mai mult de 120 au fost ranite.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.