Rata somajului din Uniunea Europeana (UE) a avansat in decembrie cu 0,1 puncte procentuale fata de noiembrie, la 9,6%, cel mai ridicat nivel de la inceperea masuratorilor pentru regiune, in ianuarie 2000, in timp ce rata somajului din zona euro a atins pragul de 10%, a anuntat astazi Eurostat.
Pentru zona euro este cel mai ridicat nivel din august 1998, noteaza NewsIn, citand Eurostat.

In decembrie 2009, rata somajului din UE a fost cu 2 puncte procentuale mai mare decat in luna similara 2008, iar pentru zona euro, cu 1,8 puncte procentuale mai mare.

Eurostat a calculat ca numarul somerilor din UE a fost de 23,012 milioane de persoane in decembrie, din care circa 15,76 milioane in zona euro. Fata de luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 163.000 in UE si cu 87.000 in zona euro.

Comparativ cu decembrie 2008, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu 4,628 milioane in UE si cu 2,787 milioane in zona euro.

Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in decembrie in Olanda (4,0%) si Austria (5,4%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Letonia (22,8%) si Spania (19,5%).

Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al treilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 7,2%.

Rata somajului in randul barbatilor a avansat de la 7,8% in decembrie 2008 la 10,0% in decembrie 2009 in zona euro, in timp ce in UE, cresterea a fost de la 7,5% la 9,8%. Pentru femei, rata somajului a urcat de la 8,7% la 10,1% in decembrie 2009 in zona euro, respectiv de la 7,9% la 9,3% in UE.

Somajul in randul tinerilor s-a mentinut in decembrie la 21,4% in UE si la 21% in zona euro, de la 16,9%, respectiv 17% in aceeasi luna din 2008.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.