Revenirea economica
"Vom reconstrui, vom recupera, iar economia Statelor Unite ale Americii se va dezvolta mai puternic ca in trecut. Intensitatea crizei nu va determina viitorul acestei natiuni. Solutiile problemelor noastre sunt la indemana", a spus Obama, potrivit NewsIn.
Planul de salvare
"In timp ce costul acestor actiuni va fi mare, vom avea mai mult de suferit daca nu vom lua masuri, deoarece criza ar putea dura nu cateva luni sau ani, ci chiar si un deceniu", a subliniat Obama.
Reforma legislatiei
"Pentru a ne asigura ca o criza de asemenea amplitudine nu se va mai repeta, cer membrilor Congresului sa schiteze o legislatie pentru reformarea sistemului invechit de reglementare. Este timpul sa actionam in vederea unor noi reguli, pentru ca piata noastra financiara sa recompenseze inovatia si sa pedepseasca abuzurile", a spus Obama.
Revenirea
"Singura cale prin care acest secol va fi alt secol al Statelor Unite este sa confruntam in sfarsit pretul dependentei noastre de petrol si costurile ridicate ale serviciilor sanitare; scolile care nu ii pregatesc pe copiii nostri si datoriile imense pe care acestia le vor mosteni", a declarat Obama.
Bugetul
"Bugetul meu nu incearca sa solutioneze toate problemele sau sa treaca in revista fiecare chestiune. Acesta reflecta realitatea cruda a deficitului nostru de 1.000 de miliarde dolari, a crizei financiare si a recesiunii", a subliniat Obama.
Cheltuieli inutile
"Vom elimina contractele fara licitatii care au dus la cheltuirea a miliarde de dolari in Irak si vom reforma bugetul de aparare pentru a nu plati pentru un sistem de arme din epoca Razboiului Rece, pe care nu il folosim", a declarat Obama.
Industria auto
"Avem ca obiectiv transformarea industriei auto pentu a putea fi competitiva si pentru a castiga. Milioane de locuri de munca depind de acest lucru. O serie intreaga de comunitati depind de acest lucru. Si cred ca natiunea care a inventat automobilul nu poate parasi aceasta industrie", a spus Obama.
Ce planuri are Obama pentru revigorarea economiei
Presedintele Barack Obama s-a adresat marti membrilor Congresului, promitand o revenire a economiei nationale, dupa anuntarea planurilor sale vaste privind iesirea din recesiune, relateaza Reuters.
Discutii asupra articolului "Ce planuri are Obama pentru revigorarea economiei":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
vrem si noi un om asa de caapabil...
(1 comentariu, 115 vizualizari)
posibil,insa itrebarea este cine e "bolcas"?
