Europenii vor strange cureaua la sarbatorile de la sfarsitul anului, vor face cadouri mai ieftine si mai putine, iar bunatatile de pe masa de Craciun ar putea fi cumparate de la raionul de reduceri, comenteaza AFP.

Europenii si-ar putea micsora cu 6% bugetul pentru Craciun - alocat pentru cadouri, iesiri in oras si mancare -, dupa ce anul trecut crescuse cu 5%, potrivit unui studiu al Deloitte, efectuat in septembrie si octombrie in 18 tari, pe un esantion de 18.000 de consumatori si publicat miercuri.

Pentru 60% dintre europeni, deteriorarea economiei va continua in 2009. Francezii sunt cei mai pesimisti in ce priveste situatia financiara a gospodariilor in urmatoarele 12 luni.

"Va fi un Craciun penibil! Anul acesta nimeni nu face bine in Europa de Vest"
, sustin autorii studiului, potrivit NewsIn.

Anul trecut, mai ales irlandezii, britanicii si spaniolii cheltuisera masiv la sfarsitul anului, incurajati de cresterea economica din statele lor.

Anul acesta insa, irlandezii, cei mai generosi europeni in timpul sarbatorilor de la sfarsitul anului, prevad o micsorare a cheltuielilor, ceea ce este o noutate pentru tara care are o traditie adanc inradacinata a Craciunului. Astfel, irlandezii estimeaza ca vor cheltui 668 euro pentru cadouri (cu 7% mai putin decat anul trecut), ca vor cumpara mancare si bautura de 422 euro (cu 2% mai putin decat in 2007), iar divertismentul ar trebui sa ii coste 264 euro (in scadere cu 5,3%). In total, irlandezii vor cheltui cu 100 euro mai putin decat in 2007.

Germanii, care cheltuiesc cel mai putin, nu vor aloca decat 401 euro pentru Craciun, in scadere cu 5% comparativ cu anul trecut, iar in Franta, unde noua persoane din zece spun ca tara va intra in recesiune, bugetul va scadea cu 5%, la 527 euro.

Nu se mai pune problema, ca anul trecut, ca europenii sa cumpere cadouri colegilor si prietenilor sau sa le ofere celor apropiati produse de tehnologie scumpe, cum sunt aparatele GPS sau MP3. Bonurile de cadou, compact discurile si cartile vor fi darurile de la Craciunul de anul acesta.

Doar copiii vor fi scutiti de pesimismul din mediul inconjurator. Parintii nu vor renunta sa le dea copiilor cu varste mai mici de 12 ani console si jocuri video. Adolescentilor, in schimb, parintii promit sa le dea bani, MP3-uri, jocuri electronice si calculatoare.

Cat priveste mancarea, studiul indica tendinta unui transfer al cumparaturilor spre magazinele cu preturi reduse si spre marcile de distributie mai ieftine in detrimentul celor de renume.

Tema dezvoltarii durabile nu mai este de actualitate, deoarece consumatorii sunt mai putin dispusi sa plateasca mai mult pentru un produs daca este fabricat in conditii bune, cum ar fi cele ecologice sau biologice.

"35% dintre consumatori se uita la un singur lucru: pretul", atrage atentia studiul Deloitte.

"Cum criza cu care ne confruntam va fi lunga si profunda, comportamentul de Craciun al consumatorilor risca sa se extinda pe termen mai lung", estimeaza Goldenberg.

Craciunul se anunta sumbru si peste Ocean: Americanii au parasit magazinele din octombrie


Romanii nu vor lasa criza sa le strice Craciunul

Jumatate dintre romani vor sa cheltuiasca mai mult decat anul trecut in perioada sarbatorilor de iarna, dar comportamentul lor isi schimba centrul de greutate de la un consum impulsiv la unul prudent, pe fondul asteptarilor economice negative, potrivit studiului Deloitte, referitor la tendintele de consum la sfarsit de an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.