Miliardarul filantrop George Soros a criticat aspru duminica administratia Bush si in special pe secretarul Trezoreriei Henry Paulson, pentru "proasta gestiune" a crizei financiare, ale carei consecinte ar fi putut fi reduse prin masuri luate mai devreme, transmite AFP, potrivit NewsIn.
"Daca acest plan de 700 de miliarde de dolari ar fi fost conceput mai bine si daca administratia s-ar fi gandit la el mai curand si ar fi luat masuri in domeniul imobiliar, pagubele ar fi fost mai mici", a apreciat el intr-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

"Planul initial avansat de Paulson si amendat drastic de Congres inainte de a-l adopta era acelasi gen de inginerie financiara care a adus sistemul in situatia pe care o cunoastem", a adaugat financiarul, un democrat care i-a adus sprjinul candidatului democrat la Casa Alba, Barack Obama.

El a apreciat ca refuzul Trezoreriei de a salva de la faliment Lehman Brothers a fost o greseala si a accelerat criza financiara. "Acesta este elementul care a declansat intr-un fel prabusirea pietelor finanaciare (...) si din nefericire autoritatile au pierdut apoi controlul asupra situatiei", a spus el.

George Soros a insistat pe importanta recapitalizarii bancilor americane de catre Trezorerie, o abordare pe care Paulson o are in vedere, dupa modelul Marii Britanii.

Pe de alta parte, intr-un articol publicat duminica in Financial Times, Soros a subliniat "nevoia urgenta de ajutor" din partea Trezoreriei americane pentru banca comerciala Morgan Stanley, amenintata de faliment. Trezoreria americana ar putea de exemplu sa cumpere titluri preferentiale pentru a proteja participatia de 21% pe care Morgan Stanley a acceptat sa o cedeze Mitsubishi Financial Group, potrivit lui. Actiunile Morgan Stanley au scazut cu 60% in doua saptamani, ajungand vineri pe Wall Street la 9,68 dolari actiunea.

In ceea ce priveste criza financiara actuala, considerata cea mai grava de la crahul din 1929, Soros a pus-o pe seama obiceiurilor de consum din Statele Unite, care sunt de prea mult timp excesive. "Am capatat obiceiul de a consuma cu 6-7% mai mult decat producem si aceasta a contribuit la bula speculativa, dar acum s-a incheiat", a explicat el.

"America este in centrul pietelor financiare mondiale si foloseste bani mondiali cumparand bonduri de Trezorerie cumparate in numar mare in special de China si Japonia", a continuat el. "S-a terminat cu aceasta", a insistat el, prezicand "o reajustare foarte serioasa" a obiceiurilor de consum ale americanilor.

Soros este si el cunoscut pentru ca a speculat cu succes impotriva lirei sterline britanice in 1992. Este presedintele "Soros Fund Management" al "Open Society Institute", care promoveaza democratia in lume.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.