Criza financiara a produs rasturnari de pozitii in topul miliardarilor lumii. Marele castigator, Warren Buffett, este din nou cel mai bogat american.

Ce face criza din averile bogatilor? Peste 100 de miliarde de dolari se vor evapora din conturile celor mai bogati britanici in urmatoarele luni, americanii au vazut cum Bill Gates a pierdut titlul de cel mai bogat om al tarii, indienii nu se mai pot lauda cu un „rege al otelului“, ci cu un „cel mai mare perdant al crizei“, iar oligarhii rusi au saracit cu peste 230 de miliarde de dolari in ultimele luni. Turbulentele financiare reconfigureaza harta celor mai puternici oameni ai lumii din punct de vedere financiar. In America a lovit dur chiar in primele pozitii ale clasamentului miliardarilor.

Cu o pierdere de 1,5 miliarde de dolari, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, s-a vazut pe locul doi in topul „Forbes“ al celor mai bogati 400 de americani, pentru prima data dupa 15 ani. Se poate spune astfel ca „marele supravietuitor“ al celei mai mari crize de dupa anii ’30 este Warren Buffett, a carui avere a crescut cu 8 miliarde de dolari, pana la 58 de miliarde de dolari, potrivit „Forbes“. De altfel, Buffett, fondatorul Berkshire Hathaway Inc., este printre putinii oameni de afaceri americani care se pot bucura de evenimentele de pe pietele bursiere in contextul in care 17 miliardari din topul american au acumulat minusuri de peste un miliard de dolari in ultimele luni. Printre acestia se numara, spre exemplu, magnatul cazinourilor, Sheldon Adelson, a carui avere s-a diminuat cu 4 miliarde de dolari, si Charles Ergen, presedintele EchoStar, care a pierdut 2,2 miliarde de dolari.

De departe cea mai mare infrangere in lupta cu criza financiara a suferit-o magnatul otelului, Lakshmi Mittal. Detinator a 43% din actiunile ArcelorMittal, omul de afaceri este la ora actuala cu 27,7 miliarde de dolari mai sarac decat acum cinci luni, ajungand la o avere de 17,3 miliarde de dolari, potrivit publicatiei „The Times“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.