Asociatiile agentiilor imobiliare solicita reglementarea activitatii intermediarilor in tranzactiile imobiliare si critica proiectul de lege elaborat in acest sens de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, a declarat vicepresedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare
"Avem nevoie de legislatie deoarece este un domeniu foarte vast in care opereaza actori foarte mici. Daca luam in calcul si entitatile care nu raporteaza date despre activitatea lor, cred ca am avea cel mai mare numar de entitati raportoare", a precizat vicepresedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, Cristian Daniel Clenciu, cu ocazia unui seminar despre prevenirea si combaterea spalarii banilor.

El a explicat ca, in afara agentiilor imobiliare, exista si entitati din alte domenii de activitate care fac intermedieri similare de tranzactii imobiliare, precum cabinetele de avocatura, notariatele sau chiar societatile de constructii. in urma unei reglementari, acestia nu ar mai putea desfasura astfel de activitati, decat potrivit legii.

Referitor la proiectul de lege propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Clenciu a spus ca i se pare neadaptat la conditiile din piata, pentru ca desi aduce unele modificari, necesita, in continuare, multe imbunatatiri.

"De exemplu, se incearca dirijarea capitolelor de educare pentru formarea agentilor imobiliari catre agentii si, defapt, acest lucru tine de Ministerul Educatiei", sustine Clenciu


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.