Pretul unei vile de vacanta complet utilate si modernizate, pe taramuri elene, este la fel precum cel al unui apartament nou in Bucuresti. Diferenta: gradina, plaja si vedere la mare

Piata imobiliara din Grecia a crescut considerabil in ultimii ani pe fondul aderarii la Uniunea Europeana, al reducerii dobanzilor, al relaxarii chiriilor, dar si datorita cresterii nivelului de trai. De asemenea, infrastructura imbunatatita si zborurile ieftine au ridicat piata insulelor grecesti. Acestea in special ofera o buna oportunitate pentru cei care vor sa investeasca, dar si pentru turistii care vor sa se simta acasa pe taramuri elene.

Cumparatorii din strainatate incep sa considere Grecia un punct fierbinte pe harta investitiilor imobiliare. Presa internationala a plasat Grecia pe locul 6 in topul celor mai dorite destinatii printre cumparatorii nerezidenti.

Cererea pentru locuinte in zona este in continua crestere, fie ca este vorba despre case cu vedere la mare, casute de tara cu priveliste spre port, vile de lux sau apartamente in ansambluri rezidentiale noi.
Pana de curand, economia pe insulele grecesti era preponderent bazata pe agricultura, insa tranzitia rapida catre o economie dinamica, generata de sectorul constructiilor si de cel al turismului, a adus in prim-plan piata imobiliara din insule. Astfel, diversitatea de proprietati,vremea frumoasa in cea mai mare parte a anului, precum si preturile, care pornesc de la 100.000 de euro, atrag nerezidentii sa cumpere aici o a doua locuinta. Insule precum Rhodos, Corfu, Creta, Paros sau Mykonos au cunoscut o crestere semnificativa a segmentului imobiliar.

Insula Rhodos, printre cele mai populare si cosmopolite insule turistice, ofera din aprilie pana in noiembrie temperaturi de peste 20 de grade. Aici, o vila de vacanta construita recent costa 130.000 de euro. Proprietatea are un etaj, piscina si se afla la 150 de metri de plaja Gennadi. La parter sunt bucataria, living room-ul si baia, iar la etaj sunt cele doua dormitoare si inca o baie. Balcoanele au vedere la mare, iar gradina are 500 de metri patrati de teren, plus parcare. Tot in Rhodos, un apartament nou este ceva mai scump: 175.000 de euro. Locuinta are doua camere, este dotata cu toate utilitatile, precum si cu piscina privata. In apropiere se gasesc restaurante si magazine, iar la doi kilometri se afla cosmopolitul oras Pefkos.

In insula Corfu, locuintele sunt ceva mai ieftine. O casa de vacanta in nordul insulei, cu doua camere si o priveliste excelenta spre mare, costa 125.000 de euro. Cu o suprafata de 100 mp, proprietatea complet mobilata si dispusa pe 3 etaje se afla in satul Strongili, langa statiunea Acharavi. Locuinta are 3 bai, doua balcoane, bucatarie, living room si este dotata cu incalzire centrala si conexiune la Internet.
Tot in Corfu, o casa care necesita lucrari de renovare costa 95.000 de euro. Situata in nord-vestul insulei Corfu, intr-o zona linistita, aceasta poate fi transformata intr-o locuinta perfecta de vacanta. In apropiere se afla plaja statiunii St. George. Proprietatea are o suprafata de 100 mp, are gradina si loc de parcare, iar pretul include si terenul de 500 mp aferent constructiei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.