Business 7 Iunie 2008 23:49
In urmatorii 2-3 ani sunt anuntate 22 de proiecte de clasa A pe piata office din Romania, dar multe din ele insa nu-si vor respecta termenul, altele vor fi preinchiriate cu mult timp in avans, asa ca o sa mai dureze, vreo 4-5 ani pana la maturizarea pietei, a declarat Nicolae Calinoiu (foto), director general Baneasa Business&Technology Park pentru "Curierul National"

Directorul Parcului de afaceri declara ca in momentul de fata e greu de estimat cererea de piata. "Noi avem in prezent cam 900.000 mp, iar daca ne uitam la Varsovia sau Praga, ele au ajuns la un echilibru undeva la 2 milioane de mp, deci mai dureaza pana ajungem acolo".

In urma unui studiu realizat de Colliers, reiese ca piata office se va dubla in 2009, iar Calinoiu a spus ca acest fenomen este posibil si ca studiile de acest gen pot aduce la cunostinta destul de usor de la un an la altul ce spatii vor fi livrate, deoarece se cunosc proiectele care sunt in desfasurare, suprafetele lor, amplasamentele. Insa nu se stie ce va fi efectiv disponibil in momentul livrarii lor. Deoarece multe firme prefera sa semneze precontracte si apoi asteapta pana anunta relocarea si semnarea contractului. Iar aceste informattii sunt confidentiale.

El a mai precizat ca acum trebuie sa fie luata in considerarea "infrastructura, care se dezvolta doar in zona de nord si, in curand, preturile vor ajunge in nord la fel de mari ca si in centrul Bucurestiului". Drept urmare, "asta ii va obliga pe dezvoltatori sa se reorienteze spre alte zone, sa contribuie la dezvoltarea infrastructurii lor. Dar asta dureaza", a mai aduagat Calinoiu.

Noua tendinta: construirea unor parcuri de afaceri cu cat mai multe facilitati
Potrivit directorului, piata de birouri din Capitala a avut parte de o dezvoltare destul de haotica, iar proiectele mari si pretentiile mai ridicate ale companiilor au inceput sa apara in ultimul timp. "Proiectele mari au inceput de putin timp sa apara. Dar cred ca asta este tendinta, sa avem parcuri de afaceri, care sa ofere multe locuri de parcare, sali de conferinte si alte facilitati pe care nu poti sa le obtii cu sediul intr-o vila, pe o straduta inghesuita". In ceea ce priveste proiectele sale, Calinoiu ne-a reamintit de "proiectul Baneasa, care este foarte mare si se va desfasura pe o perioada lunga de timp. El cuprinde pe langa parcul de afaceri si toata zona comerciala Feeria si zona rezidentiala cu blocuri de 4 etaje, care este in spatele ei. Vom continua sa lucram, in paralel, la toate cele 3 zone.

In plus, vom incepe lucrarile si la un centru comunitar al zonei ce va cuprinde: biserica, scoala, gradinita, spital. Parcul de afaceri Baneasa va avea in final 11 cladiri, iar investitia va depasi probabil 300 de milioane de euro". In Romania, el a investit numai pentru prima faza, pentru primele doua cladiri, aproximativ 40 milioane de euro. Iar pe viitor directorul parcului Baneasa a declarat ca "urmeaza sa construiasca si o cladire de clasa B in spatele zonei comerciale Feeria. Ea va fi mai mult un sediu administrativ pentru tot proiectul Baneasa".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.