Atractivitatea zonei de est a Bucurestiului se va confirma in acest an, cand Pantelimon Logistic Park (primul parc industrial clasa A din zona), a anuntat livrarea primei sale faze, de 18.500 mp in trimestrul al treilea, se arata in cel mai recent raport Colliers. Proiectul este dezvoltat de European Future Group, in colaborare cu cel mai mare fond de investitii austriac activ pe piata din Romania, Immoeast.

Zona de est a fost aleasa si de alti doi dezvoltatori care au achizitionat loturi de teren pe autostrada A2 Bucuresti – Constanta, la km 30 in Fundulea. Printre proiectele anuntate pentru acest an se numara: Cefin Logistics Park, dezvoltat de Cefin Real Estate si Europolis, cu o suprafata de 75.000 mp; Bucharest West, dezvoltat dePortland Trust si Apollo Group, cu 59. 000 mp; A1 Business Park, apartinad Cefin Real Estate si Teesland IOG, cu 20.000 mp si Mercury Logistic Park, dezvoltat de Helios Properties si Heitman, cu 20.000 mp.

Pentru ca Bucuresti are cel mai ridicat nivel de salarizare din intreaga tara, companiile cu activitati de productie au inceput sa isi relocheze operatiunile in alte orase. Astfel, Eyemaxx a livrat prima faza a proiectului sau din Timisoara– LOGCenter (20.000 mp de spatiu logistic si industrial) si are in dezvoltare alte proiecte in Ploiesti, Sibiu si Brasov.