Circa 250.000 metri patrati de spatii de birouri urmeaza a fi livrati in capitala Bulgariei, Sofia, pana la sfarsitul anului 2008, completand astfel pana la un milion de metri patrati stocul actual de birouri, sustin reprezentantii companiei de consultanta imobiliara MBL citati de Dnevnik, informeaza NewsIn.
Aproximativ 580.000 metri patrati de spatii de birouri se aflau inca in stadiu de constructie la sfarsitul anului 2007, arata datele analistilor imobiliari din Bulgaria. Bazandu-se pe proiectele anuntate de dezvoltatori, compania de consultanta imobiliara MBL, estimeaza ca stocul de spatii de birouri din Sofia se va dubla in urmatorii trei-cinci ani.

Circa doua treimi din cladirile de birouri anuntate in Sofia urmeaza a fi livrate pe piata in zona bulevardului Tsarigradsko Shose, care atrage tot mai mult investitorii pe acest segment. Potrivit MBL, la sfarsitul anului trecut, chiria cladirilor de birouri de clasa A a crescut cu circa 15% pana la 16 euro/mp. In ceea ce priveste chiria pentru spatiile de birouri de tip B, aceasta se incadreaza intre 7 si 16 euro/mp.

Peste 150.000 din cei 166.000 mp de spatii de birouri lansati pe piata imobiliara din Bulgaria anul trecut au fost tranzactionati in Sofia, iar chiriasii si-au adjudecat locatiile inca din stadiul de proiect al cladirilior de birouri. Analizele companiei de consultanta imobiliara mai arata si o descrestere a locatiilor libere in ceea ce priveste cladirile de birouri de clasa A si B de la 5,1% in septembrie 2007 pana la 4,9% la sfarsitul lunii decembrie a anului trecut.

Comparativ cu Sofia, stocul de spatii de birouri din capitala Romaniei a ajuns deja la sfarsitul anului 2007 la circa 1,2 milioane de metri patrati, urmand ca in aproximativ 3-4 ani, oferta sa egaleze cererea de birouri estimata la aproximativ 2,5 milioane de metri patrati, potrivit analistilor imobiliari.

In studiul "Office Space Across the World 2008", intocmit de compania de real estate Cushman & Wakefield, Romania ocupa locul 35 in topul celor mai scumpe locatii de birouri din lume, chirile spatiilor de birouri din Bucuresti ajungand la 21 euro/mp in zonele ultracentrale in 2007.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.